Perle de bac...

Saptămâna trecută, după cum ştiţi, s-a desfăşurat examenul de bacalaureat, sau cum s-o mai fii numind anu' ăsta... Nimic interesant pentru mine, până astă seară, când intrând pe "FaceBoc" am văzut că postase cineva un link spre proaspetele "perle" scoase exclusiv din capetele seci ale unor elevi români... Deci, să "analizăm" unpic situaţia:
-"Omenia este o specie lacomă şi nepăsătoare, deci faptele bune sunt o faptă măreaţă": Mda...exact...şi faptele măreţe e deasemenea o faptă bună... da numai în cazul speciilor lacome...
-"Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeşte politicos cu bătrânii, se salută politicos pe doctori şi pe oamenii de ştiinţă": Eu aş încerca să vă explic... da' tot n-aţi înţelege...
-“Omenia, la noi oamenii, este greu să o avem. Un prim argument ar fi o pisica pe care noi o lăsăm să moară pe stradă de foame!” Da... deci luăm ca prim argument pisica P, înmulţim cu 4πR², rezultatul îl ducem în strada S... şi rezulta că omenia pisicii, Op, este mai mare decât omenia omului Oo.

-"Dacă are omenie, alţi oameni se uit la tine un alt ochi". Deci dacă persoana în cauză posedă calitatea de "omenie", brusc devii singurul vinovat, motiv pentru care un anumit ochi apărut ca din senin te priveşte, de parcă ar vrea să te întrebe ce legătură au ceilalţi oameni cu plăcerea ta de a mânca litere...
-“Omenia poate dăuna când e percepută ca mijloc perfid de a profita”: Aici autorul vrea să spună că... nu-nţeleg... ăsta e prea deştept pentru mine...
-“Dar în viaţa asta există oameni bun care are un suflet mai mare şi mai pură decât alţii”: Există, există... am văzut şi eu...
-“L-a văzut Spânu şi l-a convins pentru a-l face asistentul lui” (referindu-se la Harap-Alb)."  Ideea e simplă... Deşi se ascunsese destul de bine după copac, Harap-Alb fu surprins de Spânu'. Dând totuşi dovadă de personalitate, Harap-Alb se lăsă convins numai după ce i se promise că o să devină asistent...
-“Harap-Alb a trebuit să-şi ia viaţa în propria lui mână” Ce să faci... mai recurge omu' şi la metode dinastea câteodată...
-“Când privesc în al tău ochi mă simt de parcă mă sufoc”: Ai mâncat ceapă...?
-“Pe Gherilă şi Senilă, Spânul îl trimite dupa salată cu gândul că îl va mânca, apoi să aducă şi piatră din capul cerbului”: Revenim la povestea cu Spânu... de data asta cu asistenţi noi, aşa numiţii Gherilă şi Senilă,  în lupta cu salata ucigaşă... Mai apare şi un cerb ciudat cu capu' de piatră...
-  “Nunta mai ţine încă şi la ora asta cine trece acolo vede ca au venit luna si stelele, iar el(împăratul) poate să bea şi să chefuiască”: ...doar e împărat, ce mama dracu'... să se-oftice toţi duşmanii, că împăratu' bea şi chefuieşte cât îl ţin ficaţii, şi unde mai pui că mai are şi invitaţi de seamă...
-“Ca să îl sperie pe cel mare, împăratul se bagă în pod”. Şi copilu' când îl vede: "nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau-Bau..."
-“Parantezele sunt indicatoare schemice”: Şi ne-anunţă că tre' să cedăm trecerea...probabil...
-“Agripina nu avea decât doi copii, pentru că al treilea, Păunaş, nu mai contează, pentru că tot îl mănâncă vulturii”: Păi chiar aşa, nu lăsaţi omu-n pace nici după ce devine hrană pentru vulturi... Ce nu-i clar: persoanajele mâncate de diferite păsări se exclud implicit din poveste!
-“În cunoscuta baladă “Mioriţa”, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicaţi doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban ce şochează prin prostia lui”: Pun pariu că la OTV ai văzut chestia asta...
-“În caz de accident nu trebuie să fugi de la locul faptei, fiindcă victima, dacă nu e lovită fatal, poate reţine numărul maşinii”. Deci să ne-nţelegem: întâi te-asiguri că victima e pe lumea cealaltă, şi abia apoi o iei la sănătoasa...
-“Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438″: Vedeţi, ştie şi locul şi data...
-“În versurile: “Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?” poetul ne vorbeşte despre aspectul fiinţei cu care Luceafărul este în gagicăreală şi ea îi spune că nu ştie dacă va fi al ei sau va fi altul”: Deci ideea era că asta semăna cu pământu', de frumoasă ce era, iar el era tare încurcat, fiindcă ea tocmai îi destăinuia gândurile pe care le avea în legătura cu o a treia persoană, nemenţionată în poezie...
-“Nichita Stănescu a ştiut el de ce a pus virgulele şi punctele acelea în poezie şi nu mă bag eu în ce a făcut el”: Păi corect, s-a chinuit săracu' Nichita Stănescu să "doteze" poezia cu virgule şi cu puncte, şi-acuma să veniţi voi şi să-ncepeţi să le-nvârtiţi, să le suciţi, pînă se duce dracu toată munca omului...
-“La începutul fiecărei poezii eminesciene sta plantat câte un tei mai gros sau mai subţire, în functie de câte strofe are poezia”: Da, teiul este principalul element în poezia eminesciană. Înainte de a "executa" o poezie, Eminescu planta mai întâi cîte un tei, iar apoi dacă avea timp şi răbdare ca teiul să crească şi să se facă gros, poetul scria o poezie cu multe strofe... Altfel, dacă se grăbea, şi teiul n-apuca să se îngroaşe, scria una micuţă cu două strofe acolo... Vă daţi sema câta teiu' avea poetul în timp ce-a scris "Luceafărul"...
-“Când eroul muri împuscat de nemţi pe câmp, simţi miros de mărar şi de pătrunjel": Şi dintr-odată auzi glasul mamei: "Viorel, hai la masă că se răceşte ciorba! Dormi toată ziua..."


Cam astea sunt, unele din operele de artă ale generaţiei noastre... Ca profesor, nu ştiu cum aş reacţiona citind aşa ceva... probabil, după ce m-aş tăvăli pe jos de râs, aş scrie un 2 mare pe foaie, şi m-aş mai tăvăli odată pe jos de râs...
Sursa minunatelor capodopere, şi câteva în plus, pe-aici...